În grădina Ghetsemani

În grădina Ghetsimani

                                      de Vasile Voiculescu


Introducere
  •           Tradiționalismul este un curent literar caracterizat print-un ansamblu de idei, credințe, concepții prin care se promovează tradiția și ideea de specific național. Vasile Voiculescu a fost un scriitor și medic român, ales post mortem membru al Academiei Române. Acesta se înscrie în curentul literar numit tradiționalism, curent ce aparține perioadei interbelice prin poezia "În grădina Ghetsimani" care este inclusă în volumul "Pârgă" apărut  în anul 1921.
Cuprins


          Poet autentic religios Vasile Voiculescu nu recunoaște îndoiala sau mai bine spus revolta din “Psalmii” lui Tudor Arghezi. Poemul lui Voiculescu, "În grădina Ghetsimani" este un poem de tip iconografic inspirat din motivul biblic al rugăciunii lui Iisus pe muntele măslinilor, dupa cina cea de taină. Scena fiind relatată de evangheliile lui Matei, Macru şi Luca şi înfățișata pe icoanele Bisericii Creștine. 

Tema poeziei este reprezentată de ruga lui Iisus, conturată de motivele literare precum cel al destinului( lupta cu soarta), cel al paharului, al Cupei, al veninului, al uleiului, al sângelui și cel al măslinilor. Acest poem aparține lirismului obiectiv prin absența mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric.

Titlul operei este în conformitate cu conţinutul discursului liric, acesta nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, si denumește spațiul sacru cu semnificații în plan spiritual și anume: locul purificării lui Iisus de patimi prin virtuți. 

Poezia surprinde drama omului ce nu poate schimba un destin ce i-a fost scris, a unui suflet în căutarea liniștii, a echilibrului, a propriei identități.

La nivel compozițional constatăm existența a două planuri, cel al divinului și cel al omenescului, lui Iisus- omul și a lui Iisus- Dumnezeul. 

Poemul este alcătuit din patru strofe cu caracter descriptiv. Primele trei strofe surprind planul subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima strofă amplifică suferinta care se răsfrânge asupra planului exterior, cadrului natural( asupra naturii). Opera lirică este compoziționată în 3 secvențe poetice.

Prima secvență poetică semnificativă este însăși prima strofă care redă împotrivirea omului în fața destinului într-o formulă lapidară în incipit:" Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...", formulă ce reprezintă ruga către divinitate. 

A doua secvență poetică, este reprezentată de strofele a doua și a treia care se realizează în jurul metaforei "grozava cupă", rezistența la ispitire implicând o suferință sfâșietoare " o sete uriașă stă sufletul sa-l rupă”. 

Ultima strofă reprezintă și ultima secvență semnificativă a poeziei. Aceasta reprezintă proiecția suferinței interioare asupra cadrului natural. Se utilizeaza figuri de stil precum personificarea și hiperbola pentru a exprima suferința sfâșietoare care trece dincolo de granita timpului. Contrastul cromatic indentificat prin cele două metafore: " surorile de sânge" (semnificând partea umană) și "chipu-i alb ca varul" (semnificând partea divină) exprimă natura duală a mântuitorului Iisus

Vasile Voiculescu reiterează un mit nemuritor într-un text liric ce conține elemente de elegie, de meditație și odă, într-un limbaj cu rezonanţe biblice și un registru imagistic complex, pe schema unei poezii clasice, atât în conținut cât și ca formă.

Incheiere

          În concluzie putem observa că poezia “În grădina Ghetsimani” scrisă de către Vasile Voiculescu este o poezie tip tradiționalist prin inspirația religioasă, coordonată a spiritualitații românești. La nivel formal observându-se conservarea prozodiei clasice.

Vă mulțumesc și multă baftă la examenul de bacalaureat!!!


  • Un like, un share, o apreciere pe instagram, ar ajuta foarte mult la dezvoltarea acestui blog.


Vă mulțumim!

       

Un comentariu:

  1. Play $10 Casino Secret $50 No Deposit Bonus
    Casino secret $50 no deposit bonus. This カジノ シークレット promotion is valid for all new players. $50 No Deposit bonus. 100% first 1xbet deposit bonus and up bk8 to $2,000

    RăspundețiȘtergere